[Biologie] Artropodele

Artropodele au luat nastere din viermii inelati anelizi, fapt dovedit de segmentarea corpului.

Cele mai vechi artropode au aparut in era paleozoica. Ele sunt reprezentate prin: trilobiti, forme inrudite cu crustaceii giganti (Euripterus), care atingeau dimensiuni de 1 –2 m, si insecte de asemenea foarte mari (30 cm), asemanatoare cu libelulele.

Artropodele reprezinta un grup foarte numeros de specii, al caror numar depaseste un milion. Ele se afla raspandite pe toata suprafata Pamantului, fiind intalnite in toate mediile de viata.

Artropodele se caracterizeaza prin aceea ca au picioare articulare, adica formate din mai multe segmente, de unde si denumirea lor:arthron= articul,pus-podos=picior.

Tegumentul secreta o substanta organica numita chitina, care formeaza la exteriorul corpului un schelet. Uneori chitina este impregnata cu carbonat de calciu, constituind astfel un invelis mai rezistent (crusta).

Corpul are o simetrie bilaterala, cu o segmentatie inegala, observandu-se de cele mai multe ori trei parti distincte: cap, torace si abdomen.

In cavitatea generala gasim si aici un sistem lacunar, determinat, de asemenea de o retea de tesut conjunctiv (parenchim), in care se afla sangele (lichidul celomic).


Sistemul nervos este ganglionar, asmanator cu al viermilor inelati, iar organele de simt sunt destul de bine dezvoltate, fiind reprezentate prin ochi simpli (oceli), sau compusi, organe senzoriale tactile, olfactive si gustative.

Aparatul digestiv este reprezentat printr-un tub digestiv, ale carui segmente sunt adaptate naturii hranei, si prin glane anexe ale tubului digestiv.

Hrana este de natura vegetala sau animala, avand diferentiat un aparat bucal, adecvat acesteia.

Respiratia este traheala, branhiala, pulmonara sau cutanee, depinzand de mediul de viata. Aceste formatiuni sunt de origine ectodermica. Traheele sunt niste tuburi foarte ramificate, care alcatuiesc un sistem traheal. In interiorul lor se afla un fir chitinos, spiralat care le tine deschise.

Este de retinut ca la artropodele traheate sangele nu indeplineste si functia de transport al gazelor, astfel ca

traheele au rolul sa conduca aerul incarcat cu oxigen pana la


intimitatea tesuturilor si sa ia de aici bioxidul de carbon, pentru a-l elimina.

Aparatul respirator este reprezentat printr-o inima tubulara sau poligonala (multicamerala), situata dorsal, si prin vase sanguine deschise, care sunt in legatura cu sistemul lacunar. Sangele este, in general, incolor, desi contine pigmenti respiratori, si se afla atat in organele aparatului circulator, cat si in lacune. Excretia se face prin nefridii modificate, in numar pereche, fiind astfel omogene cu organele de excretie ale viermilor inelati.

Inmultirea este sexuata. Sexele sunt separate, masculii deosebindu-se de femele prin unele caractere morfologice, observandu-se astfel un dimorfism sexual. Trebuie retinut faptul ca unele artropode se inmultesc prin oua nefecundate, fenomen numit partogeneza.

In ceea ce priveste dezvoltarea larvei, aceasta se face de cele mai multe ori prin metamorfoza, insotita de mai multe naparliri.

Avand in vedere anumite caractere morfologice, artropodele se impart in doua grupe: chelicerate, cu clasa arahnide, si antenate, cu clasele crustacee, miriapode si insecte.



CELICERATELE

Clasa arahnide

Arahnidele sunt artropode adaptate, in general, la viata terestra; numai unele forme, ca o adaptare secundara, duc o viata parazitara. Sunt animale carnivore, dar se intalnesc si forme care se hranesc cu plante.

Corpul este alcatuit din cefalotorace si abdomen. Pe cefalotorace sunt prinse toate apendicele, si anume: partru perechi de picioare si doua perechi de maxile. La unele arahnide prima pereche de maxile a suferit modificari, transformandu-se in arme de atac si aparare, cunoscute sub numele de chelicere.

Arahnidele au mai multi ochi simpli si sunt lipsite de antene.

Sistemul nervos, la cele mai multe, este concentrat in partea anterioara a corpului.

Tubul digestiv este adaptat sa inmagazineze hrana de rezerva, avand cecumuri (diverticule gastrice).

Respiratia este traheala si pulmonara.

Aparatul circulator este reprezentat printr-o inima tubulara, asezata dorsal, alcatuita din mai multe camarute succesive (ventriculite), un sistem vascular deschis, slab dezvoltat si un sistem lacunar.

Excretia se face prin nefridii modificate, o pereche de tuburi Malpighi care se deschid in ultima parte a tubului digestiv.

In multirea se face prin oua din care ies indivizi asemanatori cu parintii; nu se observa deci metamorfoza.

Arahnidele se impart in trei ordine: scorpioni (scorpionide), paianjeni (arahnide) si capuse (acarieni).



Ordinul scorpionilor

In acest ordin sunt cuprinse formele cele mai inferioare dintre arahnide.

Scorpionii au corpul segmentat, avand infatisarea unor racusori. La partea posterioara a abdomenului exista un ghimpe, care este in legatura cu o glanda cu venin.

La noi in tara ii intalnim prin Muntii Carpati, ducandu-i viata pe sub pietre. In tarile tropicale traiesc scorpioni de dimensiuni mari, a caror intepatura este mortala si pentru om.

Ordinul paianjenilor


Cel mai cunoscut paianjen dintre cei care traiesc in tara noastra este paianjenul cu cruce (Epeira diademata), pe care il intalnim prin locurile mai putin umblate. Aici isi construieste o capcana (panza paianjenului), urzita din fire foarte fine, provenite dintr-o substanta vascoasa, produsa de niste glande numite glande sericigene. Aceasta substanta la contactulcu aerul se intareste.

Tragerea firului se face prin organe speciale, numite filiere, care sunt in legatura cu glandele sericigene din abdomen. Pe reteaua de fire, paianjenul depune din loc in loc- la intervale egale- cate o picatura dintr-o substanta lipiciosa, de care se va prinde prada (muste, tantari);la o capcana de dimensiuni mai mari se pot observa pana la 100.000 de astfel de picaturi. Capcana diferitilor paianjeni este caracteristica pentru fiecare specie.

Prin crangurile noastre se intalnesc si paianjeni care nu-si construiesccapcane, ci isi prind prada pandind-o.

Astfel de paianjeni se numesc paianjeni vagabonzi. Unul dintre acestia este Licosa, care traieste prin regiunile meditereaniene si a carui femela isi poarta puii pe spate.

Un paianjen care prezinta un interes deosebit este paianjenul-de-apa (Argyroneta aquatica). Plasa sa este construita in apa si are forma unui clopot cu gura in jos.In clopot se gaseste aer adus de el de la suprafata intre perisorii de pe corp. Femela depune ouale sub clopot, iar puii de paianjen iesiti din acestea gasesc aici aerul necesar respiratiei.

In alte regiuni de pe glob rtaiesc paianjeni ale caror muscaturi sunt foarte dureroase, otravitoare, uneori mortale, chiar pentru animalele mari si om.

Tarantula, care traieste in jurul Marii Mediterane, este un paianjen mare si isi face galerii sapate in pamant.

Karacurt, un paianjen mic din Asia centrala, are muscatura mortala chiar si pentru om.








Ordinul capuselor

Ordinul capuselor prezinta o iportanta deosebita, intucat cea mai mare parte dintre ele paraziteaza atat pe corpul unor animale domestice cat si pe al omului.

Capusa (Ixodes ricinus), care paraziteaza pe caini, oi, bovine, etc., hranindu-se cu sangele acestora.In afara de faptul ca le anemiaza considerabil, ea poate transmite la bovine un protozoar patogen, care urinare cu sange.

Alte capuse din genul Ixodes paraziteaza pe pasari si chiar pe om, unele, putand sa transmita encafalita, febra recurenta, tifos exantematic etc.

Sarcoptul-raiei (Sarcoptes scabiae) este o capusa care paraziteaza in pielea omului, unde isi sapa galeriile.

Alte de Sarcoptes produc raia la capre, oi, caini etc. Trebuie retinut ca toate formele de raie intalnite la animale pot trece si la om.



ANTENATE

Clasa crustacee


Crustaceele sunt artropode acvaticecare au corpul acoperit cu un invelis alcatuit din chitina impregnata cu carbonat de calciu, numita crusta, de unde si numele clasei.

La cei mai multi capul este unit cu toracele, alcatuit din cefalotorace.Picioarele sunt formate din doua ramuri bifurcate, iar la unele forme, primele perechi sunt prevazute cu clesti si servesc la prinderea hranei.

La un cap au doi ochi compusi, doua perechi de antene si un aparat bucal, alcatuit din mai multe piese chitinoase(mandibule, maxile, maxilipide) care au rolul de a faramita hrana.

Respiratia se face prin branhii, care de obicei se afla prinse la baza picioarelor. Inima este pentegonala, iar sangele este colorat in albasrtu, datorita prezentei pigmeului respitaror, femocianina, intalnit si la gasteropode.Excretia se face prin nefridii modificate, care datorita structurii si culorii lor au fost numite glande verzi.

In dezvoltarea lor crustaceele trec prin forma larvara,

numita nauplius.

Crustaceele se impart in doua grupe: crustacee inferioare (entomostracee) si crustacee superioare (malacostracee).


Crustaceele inferioare sunt de talie mica si se gasesc in numar foarte mare atat in apele marine cat si in cele dulci.

Se caracterizeaza prin aceea ca numarul segmentelor corpului si al picioarelor este variabil(10-100).

Dintre acestea citam: dafnia sau puricele-de-apa, ciclopul, saculina(parazit pe crab), etc. Acestea constituie o veriga in lantul alimentatiei animalelor acvatice. Dafniile sunt folosite pentru pestii din acvarii.

2. Crustaceele superioare, spre deosebire de crustaceele inferioare, sunt de talie mare, iar numarul segmentelor corpului si picioarelor este constant.

La unele forme, capul nu este unit cu toracele, iar corpul are aspect inelat. Asa sunt: latausul (Gammarus), care traieste pin apele dulcistatatoare sau prin paraie, si molia-zidurilor (Oniscus), forma readaptata la mediul terestru, care-si duce viata in locuri umede, unde nu patrunde lumina(in pivnite, pe sub lemne).

Altele au capul unit cu toracele(cefalotorace)si un numar de cinci perechi de picioare. Din aceasta categorie fac parte:

Racul de rau (Astacus fluviatilis), pe care il intalnim prin iazuri, balti si ape curgatoare. De cefalotorace sunt prinse cele cinci perechi de picioare, primele trei perechi terminandu-se cu cate un cleste; cel de la prima pereche este cel mai puternic. Abdomenul (coada) este alcatuit din segmente. Pe fata ventrala a primelor sase segmente se afla niste apendice abdominale, iar ultimul segment (telsonul) este mai latit, nu are apendice si foloseste la inot. La femela de apendicele abdominale sunt prinse ouale, din care dupa fecundare ies pui asemanatori cu parintii. Ei raman prinsi aici un timp oarecare.

In timpul dezvoltarii, racul naparleste de mai multe ori. Avand crusta indepartata poate sa creasca. Crusta se reface din niste granule de calcar (gastrolite) care se gasesc in stomacul racului. Culoarea crustei, verde bruna, se datoreaza prezentei a doi pigmenti: albastru si rosu. Prin fierbere pigmentul albastru, mai putin rezistent, se distruge, ramanand numai cel rosu, de unde rezulta culoarea racului fiert.

Racul merge pe substrat (fundul apei) cu ajutorul picioarelor. Atunci cand este atacat, el inoata inapoi mai repede, izbind apa cu inotatoarea codala (telesonul), prin indoirea brusca a abdomenului.

Din aceeasi categorie mai amintim:homarul, un crustaceu de culoare bruna-albastrie, care poate la o lungime de o jumatate de metru si o greutate de 4-5 kg. Prima pereche de picioare prezinta clesti foarte mari si puternici.Il intalnim in Marea Neagra si pe langa tarmul Marii Nordului; langusta (Palinurus) ese de talie ceva mai mica decat homarul si nu are clesti mari. Culoarea sa este bruna-violeta, patata cu galben; traieste prin Marea Nordului si Marea Mediterana .Carnea lor este comestibila.

Pe langa tarmul marilor (foarte comun si in Marea Neagra) se intalneste adesea crabul, care are cafalotoracele bine dezvoltat si sub care se gaseste abdomenul recurbat si inchircit. Se hraneste cu cadavre, din care cauza esre considerat ca unul dintre ,,sanitarii” marii.

Un crustaceu superior, a carui mod de viata prezinta un interes deosebit, este pagurul. El a fost amintit la celenteratele antozoare, unde se arata convietuirea sa cu Adamsia palliata.

Clasa miriapode

Miriapodele sunt artropode ale caror corp este compus din segmente numeroase, asemanatoare cu ale viermilor inelati.Sunt forme antenate, iar de fiecare segment al atrnchiunui se afla prinse cate una sau doua perechi de picioare.Se cunosc specii care au 179 de perechii de picioare, de aici a provenit si denumirea clasei:mirii-zece mii; pus,podos-picior.

Caracteristic in structura lor remarcam: sistemul nervos este ganglionar scalariform, respiratia traheala, aparatul circulator reprezentat printr-o inima tubulara asezata dorsal, formata din mai multe camarute (ventriculite) succesive, vase sanguine deschise si sistem lacunar, iar excretia se face prin tuburi Malpihhi.

Dupa natura hranei, miriapodele se impart in carnivore si vegetariene.

Dintre miriapodele carnivore fac parte urechelnita (Lithobius forficatus) si scolopendra (Scolopendra morsitans), care traiesc sub frunzisul cazut din paduri, pe sub muschi, pietre, trunchiuri de copaci, etc., unde isi gasesc hrana alcatuita din insecte, rame, paianjeni, melci tineri, etc.Unele scolopendre din regiunile tropicale sunt veninoase, fiind periculoase chiar si pentru om.

Dintre miriapodele vegetariene fac parte sarpele-orb (Iulus terrestris), care traieste prin frunzisul padurilor, hranindu-se cu plante in putrefactie, ciuperci, etc. Alte miriapode vegetariene se hranesc cu radacinile plantelor de cultura (graminee, sfecla, castraviti, etc.)

Este important de retinut faptul ca, daca comparam cele doua categorii de miriapode- carnivore si vegetariene- se poate observa cum modul de viata al acestora se reflecta atat in morfologia externa cat si in comportarea lor.Astfel, miriapodele carnivore (urechelnita, scolopendra), fiind obligate sa-si urmareasca prda, au picioarele lungi si puternice, putandu-se deplasa cu repeziciune, iar corpul, care este turtit dorso-ventral, le permite, in caz de pericol, sa se strecoare printre crapaturi sau alte adaposturi.

Miriapodele vegetariene, nefiind obligate sa urmareasca si sa atace prada, au picioarele foarte scurte, ceea ce le face sa se deplaseze incet, tirindu.se, iar atunci cand sunt in pericol, corpul lor cilindric se rasuceste in spirala orizontala- sarpele-orb- sau se face ghem (Glomeris).

Clasa insecte

In aceasta sunt cuprinse artropodele care au organizatia cea mai evoluata. Reprezinta grupa de animale cu cel mai mare numar de specii; din cele 1 500 000 de specii de animale, aproape 1 000 000 apartin insectelor.

Insectele sunt adaptete la cele mai variate conditii de viata. Le intalnim in varf de munte sau in pesterile adanci, in desisurile padurilor sau in campiile deschise, in tundra sau in desert, in parauri, lacuri sau helestee, in parul mamiferelor, in fulgii pasarulor, in locuinte, in depozitele de alimente, printre carti, etc.

Corpul lor acoperit cu chitina (exoschelet) este segmentat si alcatuit din trei regiuni caracteristice insectelor: cap, torace si abdomen. Pe cap au o pereche de antene iar pe torace au trei perechi de picioare (hexapode) si 2 sau 4 aripi, care reprezinta organele de locomotie.

La gura se afla sase piese chitinoase, care alcatuiesc aparatul bucal sau armatura bucala. Aceste piese sunt: buza superioara (labrum), buza inferioara (labium), doua maxile si doua mandibule. In functie de modul de hranire ele au suferit diferite adaptari (apucat si rupt, intepat si supt, dizolvat si supt).

Pe partile laterale ale capului se gasesc doi ochi mari, compusi din mai multe elemente vizuale numite omatidii, care au la exterior fatete hexagonale. In fiecare omatidie se formeaza imaginea separata a unei parti din corpul de la care vine excitatia vizuala, astfel ca imaginea integrala a corpului de vazut este rezultatul imaginilor culese de toate omatidiile. O astfel de vedere poarta numele de vedere mozaic.

Si celelalte organe de simt sunt destul de bine dezvoltate. Astfel, simtul pipaitului, al gustului si in special al mirosului sunt percepute de celule specializate in acest sens, care se gasesc pe antene si pe anumite piese bucale.

Sistemul nervos este ganglionar scalariform si asezat ventral, ca si la celelalte nevertebrate. Spre deosebire de ganglionii cerebroizi, subesofagieni si totacici (3 perechi), ganglionii abdominali alcatuiesc de cele mai multe ori o masa nervoasa, de la care pornesc filete nervoase pentru diferite organe abdominale.

Tubul digestiv este adaptat pentru harana naturala vegetala sau animala. Ca anexa ale tubului dugestiv au numai galandele salivare; hepatopancreasul lipseste.

Respiratia este traheala.

Aparatul circulator este asemanator cu cel de la arahnide si miriapode (inima tubulara alcatuita din mai multe ventricule, vase sangulare deschise si sistem lacunar).

Sangele este incolor, neavand rol in respiratie, transporta numai substantele hranitoare si pe cele de excretie.

Excretia se face prin tuburi Malpighi, formatiuni intalnite si la celelalte artropode, cu deosebirea ca aici sunt in numar mai mare.

La insecte sunt sexe separate. Din oua, care contin foarte putin vitelus nutritiv, ies larve care trec prin mai multe stadii de dezvoltare, naparlind in acest timp de mai multe ori. Astfel, la unele insecte, stadiile de dezvoltare sunt urmatoarele: ou, larva si apoi adult. Acest mod de dezvoltare poarta numele de metamorfoza incompleta. La altele se trece de la stadiul de larva, la un stadiu imobil de nimfa sau pupa, si apoi la forma de adult. Aceasta este o forma cu metamorfoza completa si este o forma mai dezviltata decat matamorfoza incompleta.

Insectele au unele comportari care uneori uimesc, ca de exemplu amenajarea cuiburilor, hranirea larvelor, strangerea de rezerve de hrana sau modul de comunicare intre furnici, care se face prin sunete produse prin frecarea antenelor, sau dansurile in zbor ale albinelor, semnalizand distanta la care se gasesc anumite flori cu un anumit nectar si polen. De multe ori acestea sunt atribuite unei ,,inteligente”. In realitate ele nu sunt altceva decat instincte, si nicicum inteligenta.

Toate aceste manifestari sunt innascute, efectuarea lor facandu-se ca ,,de la sine”, fara sa aiba lor un proces de gandire care este propriu numai omului. Pentru a dovedi aceasta savantul francez Fabre, in urma multor observatii facute asupra vietii insectelor, a descris modul cum o vespe, care isi face rezerve de hrana pentru larve intr-o galerie sapata de ea sub pamant, executa in timpul procurarii hranei de rezerva miscari inutile, care ar putea fi eliminate, daca insecta ar gandi. Astfel, inainte de a introduce prada in galerie, viespea obisnuieste sa intre singura in aceasta, ca si cum aceasta ar face un control pentru a se asigura ca nu exista acolo ascuns un dusman al sau, si numai dupa aceasta duce prada inauntru. Fabre surprinzand o astfel de viespe care tocmai aducea o lacusta, a lasat-o sa intre in galerie si dupa aceea a luat lacusta, lasata de viespe la intrarea in galerie si a pus-o la o mica distanta de aceasta. Iesind, viespea a gasit cu destula usurinta prada si a readus-o la gura galeriei, apoi a intrat din nou singura in galerie. Fabre a facut operatia aceasta de 40 de ori, iar viespea a repetat intregul ceremonial tot de atatea ori. Iata un fapt care ne dovedeste ca actiunile insectelor nu sunt gandite, ci innascute, automate, pornesc din ceea ce numim instinct.

Insecte cu metamorfoza incompleta

Ordinul ortoptere

Acest ordin cuprinde insecte care au doua perechi de aripi neegale; prima pereche este pergamentoasa si asezata in lungul corpului, de unde si denumirea de ortoptere (orthos- drept; pteron- aripa), iar a doua pereche de aripi este membranoasa si impaturita in forma de evantai sub prima pereche.

Aparatul bucal este specializat pentru apucat, rupt si sfaramat (aparat bucal masticator). Unele cum sunt lacustele si greierii au ultima pereche de picioare adaptata pentru a sari; la altele, ca la coropisnita prima pereche de picioare este adaptata pentru sapat.

Inmultirea lor se face cu matamorfoza incompleta (ou –larva –adult).

Alte insecte inrudite cu ortopterele sunt: gandacul negru de bucatarie (Blatta orientalis), gandacul cfeniu de bucatarie (Blatta germanica), termitele, care in regiunile calde isi construiesc musuroaie solide si inalte de cativa metri, etc.

Ordinul hemiptere

Ordinul hemiptere cuprine insectele care au prima pereche de aripi jumatate chitinoase (elitre) si jumatate membranoase, de unde si denumirea ordinului de hemiptere (hemi –jumatate; ptera-pteron= aripa).

Inmultirea se face cu metamorfoza incompleta.

Din ordinul acesta face parte plosnita cerealelor (Eurigaster), insecta foarte daunatoare agriculturii.

Alte hemiptere sunt lipsite complet de aripi (aptere) ca plosnita obisnuita (Cimex lactuarius), paduchele de corp (Pediculus vestimenti), paduchele de cap (Pediculus capitis).

Aparatul bucal ale acestor insecte este adaptat pentru intepet si supt.

Toate hemipterele sunt daunatoare economiei si sanatatii omului, unele sug sucuri din plante, iar altele sunt hemetofage, sugand sange de la oameni si putand transmite totodata si boli grave.

Ordinul odonate

In acest ordin sunt cuprinse insectele cunoscute sub denumirea de libelule. Ele traiesc langa apele dulci. Dezvoltarea lor se face in apa, sunt deci insecte amfibii, traind si pe uscat si in apa. Metamorfoza este incompleta.

Corpul libelulelor este, in general, lung si zvelt, prezentand culori stralucitoare cu reflexe metalice albasrtui, verzui , galbene, etc.

Aripile sunt membranoase si transparente, fiind strabatute de numeroase nervuri fine; au aspect sticlos, sunt neegale si indreptate lateral. Odonatele fac parte din categoria insecte carnivore, hranindu-se cu alte insecte (larve sau adulti); larvele lor se dezvolta in apa si se hranesc cu larvele altor insecte acvatice. Adultii prind insecte din zbor.

Insecte cu metamorfoza completa

Ordinul coleoptere

Insectele din acest ordin au prima pereche de aripi scortoasa, iar a doua pereche de aripi este membranoasa si serveste la zbor. In repaus aripile membranoase stau impaturite sub cele scortoase, care au rolul sa le protejeze, iar in timpul zborului sa mentina echilibrul corpului.

Aparatul bucal este specializat pentru apucat, rupt si sfaramat, deci este un aparat bucal de tip masticator.

Inmultirea se face cu metamorfoza completa (ou – larva –pupa –adult).

Dupa natura hranei, coleopterele se pot grupa in coleoptere vegetariene si coleoptere carnivore.

Coleopterele vegetariene: se hranesc cu radacinile, frunzele sau tulpinile plantelor de cultura, din eceasta cauza ele fiind daunatoare omului.

Carabusul de mai (Melolontha melolontha) este cel mai frecvent si mai cunoscut dintre coleoptere. Elitrele sunt de culoare castanie, iar dimensiunile corpului de 2 –2,50 cm lungime. Adultul se hraneste cu frunzele arborilor, iar larva, cunoscuta sub numele de viermele alb, traieste in sol 3 –4 ani, timp in care se hraneste cu radacinile plantelor. Este unul dintre cei mai importanti daunatori ai agriculturii.

Carabusul cerealelor traiese prin lanurile de grau si secara. Adultul ataca boabele din spic, cand acestea sunt crude, iar larva se hranelte, ca si cea a carabusului de mai, timp de 3 ani cu radacinile plantelor.

Gargarita sfeclei are culoarea bruna cenusie si o talie destul de mare (12 –16 mm). In lungul fiecarei elitre are cate o dunga neagra. Capul are o prelungire, ca un fel de cioc. Adultul se hraneste cu frunzele de spanac, loboda, etc., iar larvele cu radacina sfeclei, producand mari pagube.

Gargarita mazarii este un coleopter de talie mica (4-5 mm) de culoare neagra, cu un puf cenusiu roscat. Femela depune ouale in floarea de mazare. Larvele rod tanara pastaie si patrund in boabe. Aici cresc odata cu ele si se hranesc din continutul lor.

Puricele de varza este de asmenea de talie mica, avand dungi galbene pe elitrele de culoare neagra. Distruge frunzele de varza.

Gandacul de Colorado este unul dintre cei mai importanti daunatori ai agriculturii. Are talia de aproximativ 10 mm si se recunoaste usor: dupa cele 10 dungi negre, in lungul elitrelor care sunt de culoare galbena. Atat adultul cat si larva, care are culoare rosie distrug frunzele culturilor de cartofi, aducand mari pagube. De asemenea ataca si frunzele de patlagele, rosii, vinete, etc., plante care fac parte din aceeasi familie cu cartoful (solanacee). Gandacul de Colorado este cu atat mai daunator cu cat da mastere la mai multe generatii pe an.

Craiul tipograf este intalnit in padurile de conifere. Este un coleopter mic (4-6 mm). Femela isi depune ouale sub scoarta de pe trunchiurile molizilor si brazilor. Larvele se hranesc cu tesutul liberian, sapand galerii de o parte si de alta a unui sant central, dand aspectul unei gravuri.Prin distrugerea acestor tesutri, arborele se usuca.

Radasca (Lucanus cervus) are culoare castanie-inchis si este cel mai mare colopter de la noi. Masculul se deosebeste de femela prin mandibulele sale foarte mari si ramificateca si coarnele de cerb. Traieste mai ales prin padurile de stejar, iar larva sa isi sapa galerii in lemnul de stejar.

Nasicornul este un gandac de talie mare. Culoarea corpului este cafenie-inchis. Masculul se deosebeste de femela, avand pe corp un corn, de unde si numele de nasicorn. Traieste prin padur; larvele sale ataca lemnul tulpinelor arborilor.

Croitorul se caracterizeaza prin antene noduroase si foarte lungi, ajungand uneori la 6-7 cm. Traieste prin paduri; larvele sale sapandu-si galerii in trunchiurile si ramurile arborilor.

Coleoptere carnivore: se hranesc cu alte insecte, cu adultii si larvele acestora, cu cadavre de diferite animale etc. Datorita acestui mod de hranire, coleopterele carnivore sunt folositoare omului.

Dintre acestea citam:

Calosoma traieste prin paduri si gradini. Este un coleopter verde-auriu, cu santuri longitudonale pe elitre. Aripile membrenoase sunt scurte, nedezvoltate. Aceasta ne arata ca el nu poate zbura, este in schimb un bun alergator, avand picioarele lungi. Se hraneste in special cu omizi, fiind un ajutor al omului in lupta sa impotriva insectelor daunatoare.

Carabul traieste prin aceleasi locuri ca si calosoma. Are culoarea aurie sau rosie-bronzanta. Il recunoastem usor dupa o gatuitura la nivelul toracelului. Elitrele acopera aripile membranoase, care sunt reduse la niste solzi. Este, ca si calosoma, un bun alergator. Se hranestecu viermi, larve de insecte si cu limacsi.

Buburuza (Coccinela septempunctata) este un coleopter mic, cu elitrele bombate, de culoare rosie si cu puncte negre. Atat adultul cat si larva se hranesc cu purici-de-plante (aphide).

Buhaiul-de-balta traieste in apa alaturi de carabusul-de-apa (Ditiscus marginalis). Sunt niste coleoptere mari, de culoare neagra-maslinie. Ditiscul se deosebeste de buhai prin aceea ca are o dunga galbuie pe marginea elitrelor. Ultima pereche de picioare este latita, adaptata pentru inot. Se hranesc cu melci, cu mormoloci de broaste, dar si cu puiet de peste.



Ordinul iepidoptere

In acest ordin sunt cuprinse insectele cunoscute sub denumirea de fluturi. Spre deosebire de celelalte insecte, aripile fluturilor sunt mari si acoperite cu niste solzi foarte fini, de unde si numele ordinului (lepis-solz). Aparatul bucal este adaptat pentru supt, formand o trompa care poate sa patrunda prin desfasurare in cupa florilor, de unde suge nectarul. Larvele, cunoscute sub numele de omizi, sunt daunatoare, intrucat se hranesc cu frunzele diferitelor plante.

Inmultirea se face cu metamorfoza completa: ou-larva (omida)-pupa, (crisalida)-adult.

Dupa timpul cand isi duc viata activa, fluturii se impart in:

Fluturi diurni, care se caracterizeaza prin forma maciucata a antenelor si pozitia verticala a aripilor, atunci cand fluturele se afla in repaus. Dintre acestia citam:

Albinita sau fluturele-de-varza (Pieris brassicae), adesea intalnit prin gradinile de zarzavat. Aripile sunt de culoare alba, cu cateva puncte negre, prima pereche avand si la varfuri cate o pata neagra. Adultul se hraneste cu nectarul florilor, pe care il ia cu ajutorul trompei, iar omizile (larvele), care au culoarea verde, asemanatoare frunzelor de varza, din care cauza se observa greu, se hranesc cu frunzele de varza, aducand mari pagube.

Nalbarul (Aporia crataegi) este cel mai obisnuit fluture din livezile si padurile noastrede foioase. Are aripi mari, de culoare alba, cu nervuri negre. Omizile (larvele) sale fac ravagii in padurile de foioase si in livezile de pomi roditori neingrijite. Toamna, femelele depun ouale pe frunze, pe care le infasoara intr-o retea fina ca de matase si apoi le leaga pe ramuri, astfel ca, dupa uscarea lor, raman suspendate de acestea si in timpul iernii (cuiburi de omizi). Primavara, din oua ies omizile, care ataca mugurii si primele frunze. Este unul dintre cei mai importansi daunutori ai pomilor.

Coada-randunicii (Papilio machaon) este un fluture frumos, cu aripile mari de culoare galbena si brazdate de nervuri negre. Adoua pereche de aripi are caracteristic doua prelungiri ca o coada de randunica, de unde si numele acestui fluture.

Dintre fluturii de zi mai putem aminti: fluturele-rosu (Venessa yo), cu pete albe si negre, lamaita (galben).

Fluturi crepusculari ies dupa hrana in zorii zilei si in amurg. Se caracterizeaza prin aspectul fusiform sau in trei muchii ai antenelor si pozitia orizontala in repaus a aripilor.

Fluturele-cap-de-mort (Acherontia atropos) masoara cu aripile intinse aproximativ 15 cm. Corpul este paros, iar pe partea dorsala a toracelui are un desen asemanator unui craniu, de unde numele fluturelui. Trompa este scurta, pentru ca nu se hraneste cu nectarul florilor, ci cu sucuri de plante si miere, fiind considerat ca un dusman al stupurilor de albine. Omida sa traieste in pamant si ataca tuberculele de cartofi.

Rachitarul (Cossus cossus) este intalnit prin zavoaie, unde sunt adevarate paduri de salcii. Prima pereche de aripi, care o acopera pe cea de-a doua, prezinta pe fata superioara niste desene asemanatoare cu coaja salciilor, ceea ce il face sa nu fie vazut de dusmani. Omizile sale se hranesc cu frunzele de rachita, de unde si numele pe care l-a obtinut fluturele.

Fluturii nocturni, care se recunosc dupa forma penata a antenelor, iar pozitia aripilor- in repaus- este in forma de cort. Unii dintre acestia sunt:

Buha-semanaturilor (Agrotis segetum) este un fluture de talie mijlocie. Aripile sunt de culoare bruna-cenusie. Omizile (larvele) sale ataca tulpinile si frunzele tinere de grau.

Molia –marului (Carpocapsa pomonella) este un fluturas cu aripile cenusii-cafenii, cu pete si cu marginile franjurate, de culoare mai deschisa. Omida sa se dezvolta in interiorul merelor si al perelor, consumandu-le semintele.

Molia-de-haine (Tyneola) are o talie de 12 mm. Prima pereche de aripi este cafenie, fara pete, iar a doua pereche este cenusie-galbuie. Zboara numai masculii; femelele stau ascunse prin dulapurile cu haine, unde isi depun ouale. Larvele traiesc 10 lunisi an tot acest timp rod stofele de lana, blanurile, matasea, etc.

Molia-de-faina (Ephestia) este un fluture de talie mijlocie (20-25 mm), de culoare cenusiu-plumburie, cu aripile franjurate si cu pete albe, puncte negre si linii frante.Omida lui este galbuie-albicioasa si cu capul cafeniu.Se intalneste prin magaziile unde se depozireaza faina sau cereale.

Omizile acestui fluture, in afara de faina, seminte de cereale, mai consuma cereale si seminte de leguminoase, fructe uscate, faguri de ceara, etc.

Ochi-de-paun-de-noapte (Saturnia) este cel mai mare fluture de la noi. Are corpul paros, iar pe aripile colorate in brun-galbui sunt patru pete rotunde, cu diferite culori, asezate concentric, asemanatoare cu desenele de pe penele paunului, de unde si numele ce se da acestui fluture.Omida este paroasa si de dimensiuni mari. Culoarea sa este verde, iar pe inele se afla niste ridicaturi de culoare albastra, asemanatoare unor margeluse.

Fluturele -de -matase (Bombix mori) este singurul fluture folositor. A fost adus din Asia pentru gogosile sale care acopera pupu si din care se scoate matasea. Este un fluture greoi, de culoare alba-galbuie, cu aripile mai scurte decat corpul. Nu zboara si nici nu se depleseaza decat pe distante foarte mici. Traieste numai cateva zile, in care timp are loc imperecherea. In aceasta perioada nu se hraneste. Din ouale depuse de femela ies larvele (omizle), cunoscute sub numele de viermi-de-matase. Ele se hranesc cu frunze de dud, stejar sau mesteacan (depinde de specie), pe care i le pune la dispozitie omul. Dupa 5-6 saptamani, larvale se transforma in pupa (crisalida). Inainte de aceasta, ele isi infasoara corpul cu un fir de matase produs de niste glande, numite glande sericigene, formand o ,,gogoasa” sau cocon. Aici, larvase transforma in pupa, di care isi va lua nastere fluturele. Inainte ca fluturii sa iasa din gogosi, de pe acestea se trag firele de matase, care apoi sunt tesute, obtinandu-se matasea folosita atat de mult in industrie. Cresterea viermilor-de-matase, se numeste sericicultura. Aceasta ocupatie, avand importanta economica, este incurajata de stat.

Ordinul himenoptere

Caracteristica insectelor himenoptere consta in faptul ca ambele perechi de aripi sunt membranoase, transparente si foarte fine, de aici si denumirea ordinului: himenos –membrana subtire.

Aparatul bucal este adaptat pentru rupt si lins.

Himenopterele sunt, in general, legate de o clima calda si uscata. In regiunile temperate, unele forme isi fac rezerve de hrana, si astfel rezista in timpul anotimpului rece.

Ele fac parte din categoria insectelor care au organizatia cea mai evoluata si sunt totodata cele mai bune zburatoare.

Din ordinul himenopterelor face parte si albina, care are o importanta deosebita in viata omului, atat ca insecte polenizatoare, cat si ca producatoare de miere si ceara. Mierea este produsa intr-o portiune a tubului digestiv (gusa), din amestecul nectarului cu saliva. Parcurgerea distantelor mari in vederea colectarii hranei se reflecta intr-o mare dezvoltare a aparatului respirator care formeaza adevarati saci cu aer. Pe langa cei doi ochi mari compusi de pe partile laterale ale capului, mai au pe frunte trei ochi simpli (oceli). Antenele si palpii bucali au rol tactil, olfactiv si gustativ.

Ordinul diptere


Insectele cuprinse an acest ordin au numai doua aripi (dis –doua), celelalte doua fiind atrofiate.

La unele diptere aparatul bucal este specializatpentru dizolvat si supt (musca de casa), iar altele pentru intepat si supt (taunul, tantarul). La muste dezvoltarea larvelor se face in gunoaie, pe cadavre, iar la tantari in apele statatoare. Toate dipterele sunt daunatoare omului si animalelor, ele fiind transmitatorii multor boli.



Arta camuflajului la insecte

Existenta insectelor este un joc continuu intre viata si moarte, cand aproape la fiecare moment prada si pradatorul se gasesc fata in fata. Cele peste 650 000 constituie, de pilda, un element gastronomic foarte cautat in lumea pasarilor. Printre diferitele arme de aparare folosite de insecte in lupta lor pentru supravietuire este tehnica de a se face invizibile, adica de a se confunda cu lumea vegetala inconjuratoare. Adapostindu-se printre frunzele moarte, uscate sau verzi, prin vegetatia putreda, unele insecte iau forma si culoarea frunzelor respective, imitand pana si nervurile cele mai fine care le brazdeaza. Entomologii au numit acest mod dea se adapta culorilor din mediu, coloratie de disimulare sau criptica; ea poate fi activa sau schimbatoare atunci cand insecta isi modifica nuanta corpului in functie de mediul in care se gaseste, sau dimpotriva, poate fi pasiva, atunci cand ea are un caracter stabil si ereditar.

Entomologii au stabilit de altfel, mai multe tipuri de coloratii, si anume:

Coloratia defesiva (procriptica),cea mai raspandita,

Ce consta in imprumutarea temporara de catre insecta a culorii mediului inconjurator in care traieste in mod obisnuit. Fluturele Gonepterix-rhamni imita la perfectie cu ajutorul aripilor sale o frunza proaspata cu toate nervurile ei, in timp ce Poligonia- album are un aspect de frunza moarta, mototlita si sfaramata.

Coloratia defensiva speciala: cand travestirea nu se limiteaza numai la culoarea propriu-zisa a aripilor, ea extinzandu-se si asupra formei si aspectului general, insecta imitand la perfectie o frunza, o scoarta de copac, etc.

Coloratia ofensiva (anticriptica): uneori camuflajul nu constituie numai un mijoc de aparare, ci poate fi utilizat si ca o forma de atac.

Coloratia ofensiva speciala reprezinta tipul de camuflaj in care insecta adopta nu numai culoarea, dar si forma mediului in care se ascunde. Calugarita (Mantis- religiosa), de exemplu, atrage albinele imitand florile pe care acestea le cauta de preferinta.

Coloratia activa este relativ rar intalnita, ea fiind practicata de o singura familie de paianjeni (Thonise) care atunci cand stau la panda, imprumuta in mod progresiv culoarea florilor respective.

Sunt insa unele insecte care in loc sa se confunde cu mediul din care fac parte, se impodobesc cu un numar impresionant de culori violente si iau atitudini provocatoare, care inspaimanta pur si simplu pe cei care ar indrazni sa le atace. Asa este lacusta americana Zonocerus –variegatus care are fata, pieptul si picioarele colorate cu negru, rosu, galben, verde –ca o masca de trib indian- si care nu poate sa treaca neobservata. Ea isi previne astfel dusmanii.

Aceste coloratii de avertisment sunt de trei categorii:

Coloratia aposematica, intalnita mai ales la o specie de fluturi cu o culoare simpla, omogena, dar batatoare la ochi, si care sunt in acelasi timp otravitori. Astfel omida fluturelui Danais se hraneste cu sucul unei plante otravitoare, transmitand aceasta toxina si imprudentei pasari care va risca sa-l inghita. Alti fluturi se imita intre ei: Eronia- valeria imita culoarea fluturelui Danais, care nu este mancat.

Coloratia sinaposematica, cunoscuta si sub denumirea de ,,mimetism mullerian”, dupa numele entomologului E. Muller. Trei familii de fluturi, toate necomestibile, in loc sa aiba fiecare din ele propria lor coloratie de avertisment, ele au culori perfect asemanatoare, ca un fel de siguranta mutuala contra pasarilor pradatoare. O pasare care ataca un astfel de fluture necomestibil, va sti pe viitor sa se fereasca si de celelalte familii asemanatoare.

Coloratia pseudoaposematica, sau ,,mimetism batesian”, a fost studiata de H.W. Bates. Insecta lipsita de un mijloc de aparare propriu, preia infatisarea unei alte insecte periculoase, pe care pasarile o cunosc bine, si fata de care au o repulsie evidenta.




Specia de paianjen cu cea mai puternica otrava, paianjenul calator brazilian, traieste in apropierea omului, intra in locuinte si se ascunde in imbracaminte si incaltaminte. Daca este deranjat introduce otrava in victima prin mai multe muscaturi consecutive. Muscatura sa poate fi mortala pentru oameni, dar exista antidoturi eficiente impotriva veninului acestui paianjen.

In Insulele Filipine luptele intre paianjeni este o adevarata distractie. Oamenii prind femele de paianjen de banana, le hranesc cu libelule, fapt ce se spune ca le confera o putere mai mare si ii fac mai feroce. Arma acestui paianjen este firul. Castigator este cel care isi imobilizeaza adversarul cu firul sau lipicios.

Crevetele- pistol care traieste in recifurile de corali din marea caraibelor, are un mod deosebit de a-si captura hrana: el produce o detunatura puternica, plesnindu-si clestii, iar valul de soc astfel creat, imobilizeaza victima in timp ce crevetele se napusteste asupra sa.

Depunerile de scoici pe fundul unui vas, din timpul unui singur an, poate sa-i modifice atat de mult directia de navigare, incat sa-i produca o crestere a consumului de combustibil de pana la 40 %. Pentru a preveni acest fapt, proprietarii de nave aplica o vopsea speciala ce impiedica depunerea scoicilor. Metoda aceasta este puternic combatuta de multe grupari ecologiste.

Se cunosc aproximativ 39000 de specii de crustacee, ce sunt grupate in 10 clase.

Paianjenul Argyoneta aquatica ,desi este fiinta terestra, reuseste sa stea in apa ore intregi, datorita unui saculet, pe care il confectioneaza din firele sale, in care isi strange aerul.


Albina lucratoare poate zbura pe o distanta de 4-5 km, cu o viteza de 30 km pe ora.

Un gram de venin este recoltat de la 10000 de albine.

Albina bate din aripi de 440 ori pe secunda.

O pereche de muste poate da nastere intr-o vara la peste 100 milioane de urmasi.