Memoria externa

Memoria externă are rolul de a păstra informaţiile (programe şi date) pe o durată nedeterminată. Pentru orice calculator, memoria externă constituie o completare şi o extindere a memoriei interne, prezentând două particularităţi deosebite faţă de memoria internă:

- este nelimitată ca volum; - este nevolatilă, informaţiile rămân stocate pe o durată nedeterminată. La calculatoarele personale memoria externă este constituită din discul flexibil, discul fix, discuri optice, CD-ROM-ul şi DVD-ul, caseta magnetică şi altele. Oricare ar fi dispozitivul prin care se materializează memoria externă, el cuprinde următoarele componente: 1. mediul de memorare, reprezentat de suportul fizic propriu-zis pe care se stochează datele: floppy-disc (FD), hard-disc (HD), compact-disc (CD), etc. 2. unitatea fizică de memorare, constituită din mecanismul de antrenare şi acces la mediul de memorare: unitatea de floppy-disc (FDD), unitatea de hard-disc (HDD), unitatea de compact-disc, etc. 3. interfaţa, materializată prin componentele care să permită conectarea la PC a unităţilor fizice de memorare; 4. programele capabile să controleze transferul bidirecţional de semnale dintre unitatea fizică de memorare şi celelalte componente ale PC-ului; programele se regăsesc sub numele de drivere localizate în BIOS. 1. Floppy-discul Discul flexibil reprezintă suportul de memorie externă întâlnit la toate calculatoarele personale. El este confecţionat dintr-o folie de plastic flexibil acoperită cu un strat de material feromagnetic şi introdus într-un suport de protecţie. În prezent la calculatoarele personale cel mai utilizat este floppy discul cu diametrul de 3,5 inches având o capacitate de 1,44 MB(fig.2.9.). Informaţiile sunt înregistrate fizic în piste şi sectoare. Pistele sunt cercuri concentrice dispuse pe suprafaţa discului, de regulă în număr de 80. Sectoarele sunt segmente de pistă în număr de 18 sectoare/pistă la FD de 1,44 MB. Un sector are 512 bytes. Sistemul de operare utilizează pentru transfer ca unitatea de alocare clusterul care în cazul FDD are exact un sector de 512 bytes. Unitatea de floppy-disc (FDD) îndeplineşte următoarele funcţii: Fig. 2.9. Floppy discul 3,5 inches 1 - fantă de protecţie fizică; 2 - fantă de fixare şi antrenare; - imprimă o viteză de rotaţie constantă de 360 rotaţii pe minut FD-ului introdus în unitate, moment în care FD-ul este operaţional; - deplasează capetele de citire/scriere pe pistele corespunzătoare adreselor solicitate, transmise prin intermediul interfeţei. - dezactivează rotirea FD-ului atunci când este apăsat butonul de scoatere a mediului de memorare din unitate. 3 - discul propriu-zis; 4 - fanta pentru scriere/citire; 5 - suport de protecţie (plic sau casetă). Rata de transfer la FD-ul de 1,44 MB este de 500 KB/s. Fiecare pistă este identificată unic printr-o adresă fizică iar sectoarele au un prefix ce serveşte la identificarea acestora. Aceste elemente permit accesul direct la datele stocate pe floppy disc. Fiecare sector are la sfârşitul său un sufix, o informaţie utilizată la verificarea corectitudinii transpunerii datelor pe floppy. Pentru a putea fi folosite, floppy discurile se formatează, procedură care se realizează sub controlul sistemului de operare şi care are ca rezultat verificarea integrităţii fizice a pistelor şi respectiv a sectoarelor şi creearea adreselor fizice despre care am amintit.