Despre Craciun

CRĂCIUN, vechi cuvânt Dacic

Nu este uşor azi să cauţi a afla originea acestui cuvânt, Crăciun, când anii au trecut cu miile şi nu prea mulţi au fost aceea să se intereseze de el.
Crăciun, vechi cuvânt dacic, negasit la alte popoare, cu înţeles de Creatul, cuvânt care, teoretic, doctrinal, a fost înlocuit de Nascutul-Isus Hristos, continuă să dea dureri de cap multora.
Nicolae Ioga observa corect că la sărbătoarea Crăciunului “se zice şi a Născutului” (Noel, de Natale)-Istoria Românilor, vol.II. p. 91).
În vesiunea franceză însă raportează originea numelui Crăciun “a un ancien dieu, comme pour les Anglais le nom yule” Histoire des Roumains et la romanete orientale, p.113.

Pericle Papahagi susţine şi el că, inţial, Crăciunul ar fi fost sărbătoare păgână.
N.A.Constantinescu, în Dictionar onomastic românesc (1963, p.36), înregistreaza cuvântul Crăciun ca substantiv, personificat în folclor: Moş Crăciun.
Adrian Bucurescu în Dacia secretă, p.32. ne spune că, cuvântul Crăciun provine de la “evenimentul miraculous, petrecut cu peste 27 de veacuri în urmă, numit de traci BELA-GINES ‘Naşterea Curată’, de unde vine şi numele de
Bărăgan, tărâmul unde s-a petrecut acest fapt divin; şi de la KARTUM ‘Născuţi, Naşterea’ cât şi CHER-SONES ‘Fiii Cerului’”.
Cel care, după anul 325 d.Hr. promovează sărbătoarea Creatorului-Crăciunului a fost Arie cu adepţii săi, exilat la Dunăre.
A fost o sărbătoare adoptată trecător de Goţi (mulţi consideră azi că Goţi vs. Geţi înseamnă de fapt acelaşi popor), în frunte cu Ulfila (vezi biblia acestuia).
Rezistentă ultima a arianismului, ne spune cercetatorul istoric, preotul Dumitru Bălaşa, a fost lângă Milcof, în cetatea Crăciuna, a cărei prima fundaţie se pare a fi anterioară anului 500.
După arianism, învăţătura creştină a fost adusă de Crăciun (Hristos), care, fiind creat din veac, a ajuns în mitologia românească Bătrânul Crăciun, Moş Crăciun, Sfântul Crăciun
Ciudat este faptul că până în secolul IV chiar şi iconografia creştina îl înfăţişa pe Isus cu chip bătrân, urât, după cuvintele profetice; N-avea nici chip, nici frumuţete. Mai târziu este înfăţişat ca un om de o rară frumuseţe, pe temeiul psalmului 44,3 : “împodobit cu frumuseţe mai mult decât fiii oamenilor”(Pr. Victor Aga, Dicţionar enciclopedic, Timişoara 1935, p.80).

În folclorul poporului nostru, păstrează vechi imagini ale lui Moş Crăciun; el este un Moş şi nu un tânar aşa cum îl găsim şi în colindul din Tecuci, discutat şi de pr.D.Bălaşa:
“Moş Crăciun
Cel mai bătrân
Să-l scăldăm, să-l îmbaiem,
Cu veşmânt să-l primenim.”
Numai în limba noastră dacică cuvântul care celebrează acestă sărbătoare, Crăciunul, are toate cele trei genuri dovedindu-şi vechimea milenară:
Crăciun-masculin, Crăciuna-feminin, Crăciun-ambigen.

În colinde de Crăciun găsim tot felul de surprize:
“Pe luncile Soarelui,
Flori vieţuitoare de măr
Grădina cu florile lerui Doamne,
Flori dalbe, flori de măr,
Ler de măr, florile-s dalbe”
Oricine poate vedea că în această colindă nu se pomeneşte nimic care ar putea sugera anotimpul iernii, ci dimpotrivă, se aminteşte clar despre cel al primăverii.(vezi şi Noi nu suntem urmasii Romei, p.118-119).
Dar să mai vedem un colind,(Al.Strachina, Ţara înainte de toate, p.91, Ed.Ţara Noastră, Buc.1994):
“Căluţul lui negru pintenog
Luciu ca un corb
Pa chivara lui tăiată în săgeată
Pe ochi cam plecată
Ba suliţa lui
Duratul de vară
Fulgerul de seară”
Oare din ce îndepărtate, milenare, memorii poporul nostru ne aduce aceste frumoase colinde, acum iarna, de Crăciun?

Anotimpul iarna lipseşte din nou, dar se aminteşte de vară şi de “fulgerul de seară”, simbol al zeului Gebeleizis.

În multe colinde de Crăciun, alături de Soarele personificat apare şi sora cea mare a Soarelui, Salomina. De asemenea pe mireasa eroului întors de la vânătoare o cheamă Ileana Daliana sau Lina Melina. Zeul solar la daci era sărbătorit primăvara, la vremea renaşterii naturii şi a înfloririi “florilor dalbe de măr”.
Dacii nu puteau să-şi părăsească aceste cântece aşa că le-au transferat în timp sub formă de colinde şi le cântăm şi noi azi, uneori uitând ca este iarna.

În anul 343 se ţine un sinod la Sardica (Sofia), şi în 351 altul la Sirmium care condamnă arianismul. La Sardica s-a votat pentru Sărbătoarea Născutului şi deci împotriva Sărbătorii Creatului, cuvântul Crăciun ne mai fiind unul potrivit.
Să nu uităm că încă de la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit, între altele, şi articole privitoare la Isus Hristos, în consensul celor 318 părinţi:
“Şi într-unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut ... născut, nu făcut..”
În Pravila ritorului Lucaci, 1581 (Buc.,1971, p.161-162) citim că “Fiul e născut din Tatăl, însă nefăcut”.
În Evanghelia învăţătoare, tipărită la Govora, în anul 1642, la p.34-35, în cuvântul <Învăţături la Botezul Domnului nostru Isus Hristos> se aminteşte de sărbătoarea Născutului.
Mult mai clar aflăm din Sf.Ioan Damaschin, Dogmatica, Buc., 1938, p.146, unde se spune: “Se numeşte prim născut şi nu prim creat, căci creaţia nu este din fiinţa Tatălui, ci doar a fost adusă de la neexistenţa, prin voinţa lui”